post image

24

aprilie

Notă ajutătoare pentru determinarea şi înţelegerea contextului cultural autohton: de când media ne este condusă de boşi penali ale căror portavoci sunt profesioniste cadâne care cunosc la perfecţie geografia judeţului Baia Mare, sticlele ecranelor vomită zilnic spre noi, din ce în ce mai clinic, filosofiile existenţialiste ale vreunui fotbaliator clasa bloc-notes, care ţine neapărat să ne demonstreze… ceva!

Expo…de belea!

Sau… altceva – nici măcar nu contează ce, esenţial este ca loaza românească bătătoare de beşică, de regulă având două clase mai mult ca trenul, se simte neîmplinit pe câmpul lui dacă nu ne-a demonstrat sau nu ne demonstrează ceva.  Sigur, mai departe am putea face la repezeală o paralelă ad-hoc între tarlaua de fugărit mingea şi maidanul politicii locale, ambele populate de kondukători şi prestatori aleşi „pă sprânceană” pe care ne e greu să-i descriem corect, mai ales că pentru unii dintre aceştia ar fi necesare cuvinte care nu sunt încă inventate… Care ar fi, însă, numitorul comun al acestor două atitudini de turmă, mizând pe de o parte pe mediocritatea clinică şi flămând-hulpavă a bizonului, pe de altă parte pe tupeul unor forme de viaţă de a fi în fruntea „meselor”, de a părea prin arătare? O sărmană zdreanţă de idee, care leagă aceste fiinţe vii de ideea de demonstraţie marginală: avântul exhibiţionist vital, nemestecat, care-i împinge la exhibare de sine, acest tembelism infantil părându-li-se consacrare. (Sigur, nici pe la marginea pălăriei nu le trece prin cap acestora că  tot „demonstraţie” voia să zică, nişte secole înapoi, arătarea prin iarmaroace a femeii cu barbă sau a copiilor cu trei capete; vrednic de demonstraţie era, pe de altă parte, şi talentul aiuritor al lui Mozart…) Arătaţi-vă, arătaţi-vă, strălucitoare baloane de săpun – ceva-ceva tot va rămâne din această băgare în faţă! Să nu uităm, totuşi, un detaliu: acea „arătare” musai să le fie – şi vedetelor de pornoşag TV, şi marilor mahări puşcăriabili, plăcută, califelată ca o limbă de Păunescu la popoul „celui mai iubit”, dătătoare de calde, fizice mâncărimi, dacă s-ar putea… Că, altfel…!!!

„Pe …l-am vota / cu toată fami(g)lia!!!!”

Au contraire, Marilena Murariu ne arată „crema” României deloc din postura de lăudător cu simbrie – ba face aceasta exact cu drăgălăşenia unuia care-ţi pune „sula în coaste”, ca să folosim o faimoasă expresie prezidenţială. Ne-am mirat, întâi, că absolut toate personajele portretizate sunt, cu adevărat, atât de proaste ca educaţie vizuală, iar echipele lor de consilieri în comunicare sunt atât de imbecile profesional încât nu şi-au dat seama de ruşinea apocaliptică, de asocierea fundamental degradantă pe care, de aici încolo, toate personalităţile de carton „prinse” vor trebui să o suporte ori de câte ori aceste arătări depictate vor fi expuse – când vor fi comentate în presă, ca acum, sau, în orice viitor, când, odată şi odată, aceste poze meta-ironice de grup vor sta în vreo istorie a artei, sub eticheta posibil-explicativă: „grup de preşedinţi ai României benchetuind cu interlopi şi cu Elena Ceauşescu”. Priviţi, vă rugăm, „La blouse roumaine”, dragi jefuitori de ţară şi penali dovediţi – sau, poate, vi se pare că acel tablou vă laudă, a manea? Să nu fi trecut prin minte nici măcar unui animal politic figurat să cumpere întreaga expoziţie, chiar şi pentru ca, mai apoi, să-i dea foc – că nu-i bănuim pe „stimabilii” de atât creier sau, Doamne-fereşte, gust, încât să o fi cumpărat, iar apoi să o fi păstrat pentru sine, spre a râde pe seama celorlalţi? Nu ştim de ce, de la Băsescu aproape ne-am fi aşteptat la un asemenea gest, măcar pentru umorul lui grosier, de autobază…

Ne-am mirat, apoi, şi mai tare de propria-ne naivitate – cine ştie, personajele de basm (urât) care umplu, parodic-abisal, acele pânze se vor fi închipuit pe sine ca demne de laudă în acest stil impresionist-revolut, şi el tras la temă a dezacord, a căutată nepotrivire? Vreunul poate să fi acceptat senin că „orice formă de reclamă, chiar şi aceea care îţi face rău, îţi face, de fapt, bine…?” – le comunicăm celor care mai cred aşa că sunt depăşiţi, o atare publicitate te descalifică, acum, cel puţin în ochii tineretului. Ori, cine ştie, poate că toţi aceştia sunt, de fapt, atât de siguri pe averile şi puterile lor, au ajuns să se creadă atât de impuni încât mesajul acestui gest expoziţional nici nu-i atinge?

Avem o veste rea… şi una foarte rea pentru aceştia.

Din păcate pentru (ceea ce au fost cândva) domniile-lor, subiecţii, pânzele Marilenei Morariu sunt artă. Ba mai rău, artă cu tentă socială şi militantă. Fiecare tablou, parcă scris cu o mitralieră hrănită cu gloanţe de ură şi dispreţ, este o caricatură sordidă a imaginii României – preşedinţii, liderii ne reprezintă, nu-i aşa? Sunt „noi”, aşa cum „noi” ar trebui să fim „ei”. Atâta că omul simplu lipseşte din acele suprafeţe prea ocupate, de tot ocupate de egourile expandate ale liderilor vremelnici, mereu prinşi în ipostaze de o grohăitoare mulţumire-a-osânză. Muza supraponderală cu obligatoriu rânjet, ceauşeasca, e trecutul Dvs şi doar al dumneavoastră, dragi personaje reprezentate; din când în când, tot din plan secund, că prim-planul l-aţi confiscat, vă priveşte un simbol cu care voi, în ciuda agresivităţii, nu faceţi decât contrast. „Nimeni de aici nu este nevinovat” – aceasta încearcă să şoptească acele semne consacrate, rătăcite în lumea liderească.

Sunt personaje întrupate, ai zice, din vomă veselă, sustrase parcă dintr-o băută de favelă, acolo unde, se spune, carnavalul obligatoriu continuă sau este permis unora şi altora numai atunci când urmează să fie împuşcaţi – dar e doar o legendă urbană de acolo, tovarăşi, staţi liniştiţi la locurile voastre!

Şi, sigur, domni şi doamne prezente, abia dacă aţi observat marea artă a acestor pânze (vestea foarte rea) – serializarea de faţadă, citarea&mimarea haosului (vă scutim de acroşurile acestui efort conceptual la adresa ideilor „DA-DA” – ele există, dar studiul, posibil, nu are de ce vi se adresa). Fie că vi se reîncălzeşte oferta de bâlci a lui Ensor (demonstraţie, de!), fie că sunteţi prezentate ca un platou cu conserve de carne&plastic a la Warhol, vi se spune clar, personaje veşnic condamnate la serializare şi replicare primitivă, fără nici cea mai vagă asociere cu valoarea: vrem să ne fie dor de voi! Ne puteţi lipsi. Oricât v-ar părea de ciudat, în cele din urmă, pur şi simplu nu contaţi, sunteţi doar alte măşti deşarte. Iată, v-am pus şi pe pereţi – ce aţi fi putut dori mai mult? Ceea ce nu vedeţi este că v-am depărtat de noi la maxim, am încercat să ne de-demonizăm de bântuiala voastră, pur şi simplu să ne curăţăm, să ne deparazităm de voi. V-am închis, deşi deloc a laudă, în iconurile propriilor voastre reprezentări, aşa cum poate numai sub pături aţi îndrăznit să le / să vă  visaţi  – niciodată nu v-aţi închipuit, nu-i aşa, că veţi putea fi, laolaltă, atât de îngrozitor de destrăbălat şi orgiastic fericiţi…

Marilena Murariu / Da, da: ŢARA! cetera, etcetera…Galeria Căminul Artei Parter, 28 Martie – 9 Aprilie 2016